Primul OZN romanesc

Primele OZN-uri

Braşoveanul care a inventat nave secrete

               • Rudolf Liciar a brevetat tehnologia care poate propulsa aeronave chiar şi cu un motor de tractor
               • Prototipul a fost testat în România, folosit de nazişti şi confiscat de sovietici

               Despre Rudolf Liciar nu se ştiu prea multe şi nici nu se vor şti de-acum încolo. Acest nume învăluit în mister e legat de o invenţie bine dosită în arhivele celui de-Al Doilea Război Mondial.

               Cercetătorul român Lucian Cozma a dat de urma unor brevete de invenţie ale lui Liciar şi le-a descris în „Ştiinţa secretă“.    Braşoveanul Liciar, autorul vacuumpropulsiei şi al cyclonoid-ului, noţiuni despre care nu vorbeşte nimeni, fiindcă nimeni nu a auzit de ele, a inventat ceea ce am putea numi tehnologie de zbor pentru farfurii zburătoare.

                 Folosită în stadiu experimental de nazişti, la sfîrşitul războiului, probată şi de comunişti în România, invenţia a luat drumul Uniunii Sovietice şi dusă a fost. Dacă nu chiar OZN-uri, cu ea s-ar putea realiza azi supersonice, rachete şi alte mijloace de transport rapide, pe alt principiu decît cel obişnuit şi cu performanţe net superioare, consumînd mai nimic.

              Iată cine a fost şi ce a creat această minte strălucită, Rudolf Liciar, sasul care înainte de a încerca să schimbe lumea, era lăutar prin cîrciumile braşovene de acum aproape un secol.

Lăutarul savant din Braşov
                La începutul secolului trecut, un sas pe nume Rudolf Liciar, care cînta pe la mesele restaurantelor din Braşov, avea să devină un mare inventator, rămas din păcate necunoscut.

               Cum a ajuns muzicianul să conceapă sisteme de propulsie pentru avioane? „Liciar cînta la un restaurant frecventat de germani. Aşa a intrat în legătură cu delegaţiile de ingineri ai aviaţiei germane veniţi la IAR Braşov.

                În crîşmă, oamenii îşi dau drumul la vorbe, germanii discutau vrute şi nevrute sub efectul alcoolului. Au crezut că lăutarul e un nimeni. Dar nu era. Liciar a pus cap la cap informaţiile auzite şi a scos o idee nouă.

                Eu bănuiesc că a fost pasionat de aceste lucruri, apoi a citit, a frecventat cercuri de tehnicieni. Se spune că era inginer, dar nu cred că a făcut vreo facultate“, spune Lucian Cozma, autorul cărţii de succes „Ştiinţa secretă“, în care sînt descrise realizările necunoscute ale marilor savanţi români.

                 Cercetătorul, specializat în tehnologii neconvenţionale, a intrat în posesia brevetului numărul RO 21370 din 1932, cu titlul „Cyclonoid. Susţinător şi propulsor aerian“.

                La prima vedere, un neavizat nu realizează importanţa acestui patent, care valorifica o idee mai veche, a vacuumpropulsiei, stabilită tot de Liciar încă din 1923. În realitate, compresorul lui cicloidal poate face o aeronavă să atingă performanţe de neînchipuit faţă de cele cunoscute în zilele noastre, consumînd infim comparativ cu Boeing-urile actuale. Asta pentru că foloseşte energia atmosferică. Cu cyclonoidul Liciar s-ar putea construi OZN-uri.

Doar 50 CP pentru decolare
                  Principul de funcţionare al cyclonoidului Liciar e uşor de înţeles doar de către experţi. Cercetătorul Lucian Cozma, specializat în sisteme de propulsie aerospaţială, traduce totul în limbaj accesibil:  „La piesele rotative cu turaţie mare, compresoare în special, apare un efect nedorit. Intră în pompaj. Între palete, aerul (sau lichidul) nu mai are acces şi astfel se creează un vacuum. Ceea ce înseamnă că s-a stricat. Liciar şi-a dat seama că tocmai acest efect ar putea avea aplicaţii în aeronautică“.

             Liciar propune să obţinem energie din nimic. Mai precis, să folosim ca energie cinetică pentru propulsie şi sustenaţie energia atmosferică, adică energia potenţială a mediului ambiant. Cea mai bună aplicare a vacuumpropulsiei ar fi la aterizare-decolare, momente în care e nevoie de o tracţiune uriaşă.

                 Ei bine, cu metoda lui Liciar, poţi ajunge la o tracţiune utilă de peste 10.000 kgf/mp folosind un motoraş de 50 CP. O navă de mii de tone se poate desprinde de Pămînt cu un motor de tractor. Cea care face toată treaba este elicea ciclonoidală a lui Liciar, care nu seamănă deloc cu o elice clasică, pentru că nu are palete, ci inele concentrice de diametre progresive (dispozitive inelare rotative suprapuse).

                O astfel de elice este foarte uşoară şi nu ocupă mai mult de 1,5 mp. Metoda e incredibil de economică şi performantă. Randamentul vacuumpropulsiei lui Liciar e mai mare chiar şi decît cel obţinut de Henri Coandă, cu care a fost contemporan.

Maurer, martor la lansarea Cyclonoid-ului
                   Ce s-a întîmplat cu incredibila invenţie a lui Liciar şi de ce astăzi avioanele nu folosesc această metodă?   Pentru că a fost secretizată.    Nu înainte însă ca vacuumpropulsia să fie testată experimental, chiar de inventator.

                  Demonstraţia a fost secretă, dar nu în totalitate. „Activitatea lui intensă a fost în perioada interbelică, apoi a lucrat sub influenţa armatei germane, iar în regimul bolşevic, sub protecţia lui Maurer. Astfel, a reuşit în anii ’50 să realizeze experimental un aparat de zbor mic discoidal, cu un diametru de 1,5 metri. Proba s-a făcut la Penitenciarul Jilava, unde curtea era cumva îngropată şi oferea condiţii propice pentru experiment. Au fost de faţă: I. Gh. Maurer, Liciar, Bădărău - referent la OSIM-ul de atunci, care nu ştiu dacă mai trăieşte, şi comisarul sovietic.

                  Demonstraţia a fost un succes, după care agentul sovietic a confiscat tot şi a plecat cu invenţia în URSS. Din acel moment nu s-a mai ştiut nimic de Liciar“, povesteşte Cozma.

                  Braşoveanul a dispărut pur şi simplu, dar e posibil ca, odată cu invenţia, să fi ajuns la Moscova şi inventatorul. „Oricît am încerca să găsim amănunte despre Liciar şi realizările lui nu vom reuşi. Germanii au secretizat orice informaţie legată de vacuumpropulsie, apoi cei care au pus mîna pe această documentaţie, americani sau sovietici, au făcut acelaşi lucru şi nici nu cred că o vor desecretiza vreodată“, mărturiseşte autorul.    Amintim că Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru al României în perioada 1961-1974, era pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice.

Sursă de inspiraţie pentru inginerii nazişti
                    Se pare că prototipul cyclonoidului lui Liciar a fost realizat mai întîi de nazişti. „Se fac speculaţii că tehnologia Liciar a stat la baza celebrelor foofighters. Adică aparate mici de zbor automate sau semiautomate. Au fost create chiar în ultimele luni de război, rămînînd în fază experimentală“, crede cercetătorul.

                   De fapt, foofighters este numele generic folosit pentru armele secrete create de nazişti care seamănă atît de mult cu OZN-urile încît mulţi cred că erau chiar OZN-uri. Primele au fost raportate în noiembrie 1944, cînd piloţii britanici care au zburat deasupra Germaniei au văzut nişte obiecte strălucitoare, deplasîndu-se cu viteze ameţitoare şi traiectorii bizare. Acestea însoţeau aeronavele, le hărţuiau fără să le atace şi păreau controlate inteligent, astfel încît niciodată n-au putut fi doborîte.

                     Americanii au decretat că este vorba de o nouă armă germană şi poate că asta şi erau, dacă foofighters erau materializări ale invenţiei lui Liciar.

                    Teoria conspiraţionistă susţine că, tot pe baza principiului vacuumpropulsiei lui Liciar, inginerii lui Hitler au pus la punct aeronavele Haunebu, legendarele OZN-uri germane cu diametre de 120 m, capabile să decoleze vertical, extrem de rapide, realizate încă din 1939 şi perfecţionate continuu în timpul celui de-Al Treilea Reich.

                Nu se poate afirma că Liciar a construit aceste aparate fantastice, a căror existenţă n-a fost niciodată dovedită, dar se ştie că naziştii au pus mîna pe invenţia lui.

OZN-uri sovietice după patentul Liciar
                    Liciar a trăit în România pînă în 1954, an în care sovieticii şi-au însuşit cyclonoidul pe care-l realizase. Lucian Cozma susţine că invenţia a reapărut, însă nimeni nu a recunoscut-o. „Tehnologia lui Liciar nu s-a pierdut. Concluzia mea personală e că totul se leagă de apariţiile OZN din anii ’70, chiar şi cele de la noi, de la Cluj şi de la graniţa cu Ucraina.

                 Acele aeronave necunoscute prezentau elemente care dovedesc că foloseau tehnica vacuumpropulsiei. Am studiat mărturiile oamenilor, care nu aveau nicio legătură între ei, şi am constatat că toţi descriau aceleaşi componente, de exemplu cupola rotitoare de deasupra farfuriei, care scotea un zumzăit. Punînd cap la cap toate aceste indicii, cred că e vorba de patentul lui Liciar.

                  Din perspectivă probabilistică, chestiune de matematică, aşadar, este practic imposibil ca toate aceste similitudini să fie opera hazardului“. Ce ştim cu siguranţă e că tehnologia a ajuns la sovietici, deci de ce nu ar fi folosit-o? Şi unde, dacă nu acasă, în spaţiul geografic al Pactului de la Varşovia? Cercetările de lungă durată în acest domeniu l-au condus pe Cozma la concluzia că mare parte din ceea ce a fost catalogat drept apariţii UFO sînt maşinării construite de mîna omului, „care însă fac parte din programe de cercetare secrete ori sînt aparate militare secrete. Toate marile puteri militare deţin tehnologii superioare acelora aflate la îndemîna publicului“.

Tehnologia „a zburat“ şi pe la ucraineni
                 „Doar o parte din observaţiile OZN din perioada contemporană sînt generate de evoluţia unor aparate de zbor secrete aparţinînd oamenilor,  nu unor civilizaţii extraterestre. Am eliminat, fireşte, cazurile de iluzii optice sau confuziile“.

                  Evident, nu tot ce zboară pe cer are origini terestre, dar dacă are, sînt legate de Liciar. Se pare că tehnologia Liciar a fost aplicată şi recent, în 1995. Conform lui Cozma, ucrainenii au supravegheat anumite obiective de la graniţa cu România cu ajutorul unor dispozitive UAV („Unmanned Aerial Vehicle“, în terminologia NATO).

               Erau aparate de dimensiuni relativ mici, discoidale, realizate din materiale compozite şi care purtau aparatură miniaturizată, compactă, de filmare/fotografiere. „Aceste aparate de zbor fără pilot erau sustenate şi propulsate cu ajutorul unui motocompresor multitreaptă realizat potrivit unei scheme adaptate după «elicea ciclonoidală» inventată de Rudolf Liciar încă din anii ’20“, precizează cercetătorul.

                 Dar dincolo de aplicaţiile de mici dimensiuni, efectul Liciar, cel despre care noi nici n-am auzit, a stat la baza unei întregi industrii: „putem afirma, fără riscul de a greşi, că sovieticii au preluat tehnologia inventată de Liciar şi au dezvoltat o serie întreagă de aplicaţii (în transporturi şi energetică) din care încă niciuna nu a intrat în domeniul utilizărilor publice sau a informaţiei tehnico-ştiinţifice accesibile publicului“.

Ce-ar fi fost dacă?
                    Concluzia lui Cozma este că  Rudolf Liciar şi Viktor Schauberger, un inventator originar din Austria, cu care e posibil ca Liciar să fi colaborat, „au pus bazele aerodinamicii suprafeţelor poroase şi tehnologiei absorbţiei stratului-limită în anumite condiţii. Cu astfel de tehnologii s-au putut crea, în regim secret, aeronave de mare performanţă (de obicei supersonice), în regim economic şi silenţios, fără impedimentele specifice frecării cu aerul (rezistenţă aerodinamică mare, încălzirea celulei aerodinamice, formarea undelor de şoc şi a bangului sonic)“.

                  Deşi tehnologia a fost dezvoltată de sovietici în timpul Războiului Rece, oficial, nu există nicio aplicaţie bazată pe efectul Liciar. Iar aeronavele de azi folosesc altă tehnologie, una scumpă şi care ne risipeşte rezervele naturale.

                  Din păcate, invenţia braşoveanului Liciar a avut aceeaşi soartă ca şi alte invenţii româneşti de top. A fost furată, secretizată şi utilizată doar în scopuri militare. Dacă metoda ar fi fost publicată acum 90 de ani, astăzi ar fi ajuns banală, făcea parte din cotidian, progresul omenirii ar fi fost altul, iar bătălia pentru petrol poate nici n-ar fi existat. Cu propulsia Liciar la vedere, istoria s-ar fi scris altfel.

Alte invenţii marca Liciar
                • În 1931, Rudolf Liciar a realizat trei invenţii: Cycloidul, Umbrela Zburătoare şi Dispozitiv de Zburat. Cycloidul este un sistem complet nou de ridicare al elicopterelor şi avioanelor, bazat pe vacuumpropulsie.

                 Pe acest principiu funcţionează şi Umbrela Zburătoare Individuală, cu toate dispozitivele plasate în rucsac. Ceva asemănător „Rucsacului Zburător“ al lui Justin Capră. Pilotul alege direcţia de zbor doar mişcînd din cap.

                  Cyclonul cuprinde două cycloide, la început de dimensiuni foarte mici. În 1922, Liciar a obţinut la Paris un alt patent, „Elicopter“, care prezenta un aparat de zbor în formă de trunchi de con şi la care organul de propulsie şi susţinere este „o dublă spirală“. El menţiona că acest model „ar putea înlocui propulsoarele existente ale aeroplanelor, dirijabilelor, vapoarelor, automobilelor“.

                  Nu avea de unde să ştie că era ideal şi pentru transporturile aerospaţiale. Vacuumpropulsia lui Rudolf Liciar se poate aplica şi în cazul aparatelor individuale de zbor, care ar putea fi realizate chiar şi de amatori, costurile fiind relativ mici.

                   „Încă din perioada interbelică umblau zvonuri despre realizarea unor aparate individuale de zbor, iar adevărul este că germano-românul Rudolf Liciar chiar inventase un astfel de aparat, cît se poate de corect şi funcţional, încă din martie 1933, an în care a obţinut brevetul“, spune Cozma.